vineri, 23 aprilie 2010

Jucu de Sus, realitate si viziune

Am ajuns cu bicicleta, printr-o intamplare, in zona satului Jucu de Sus (localizat in judetul Cluj). Din halta Apahida, am urmat drumul de piatra ce ocoleste comuna in partea de est, iar apoi in continuare, drumul de piatra ce se desfasoara paralel cu E576.

La prima vedere, nimic interesant, insa ....

La un moment dat, pe campul din dreapta drumului am zarit doua caprioare (au fugit prea repede pentru a le fotografia), iar mai apoi un iepure, pe care am reusit sa-l fotografiez.


In marginea de sud a satului Jucu de Sus am remarcat o casa taraneasca traditionala, din pacate insa, nelocuita si in degradare. Ce frumos ar fi daca astfel de case, care inca mai exista in aproape toate satele, ar fi integrate intr-un fel de circuit de pensiuni agroturistice ....


Ceva mai in partea de sus a satului, am descoperit cladirea fostului Castel Kemény, actualmente scoala generala.


Langa castel se gaseste o interesanta urna de piatra, de aproximativ 1,5 - 2 m inaltime, ornata cu basoreliefuri de animale si satiri, atat pe fete cat si pe colturi.


La poalele delusorului pe care se afla castelul se gaseste o moara parasita si un mic iaz.


Si iata cum, o destinatie care nu promite nimic, are atatea lucruri interesante de vazut.

Printr-o investitie consistenta in refacerea castelului si transformarea lui partial in muzeu, partial in pensiune, a morii in resturant cu specific local, curatarea iazului si amenajarea lui cu ponton si barcute, prin realizarea de pensiuni in casele taranesti traditionale si o promovare eficienta, Jucu de Sus ar putea beneficia de un flux bunicel de turisti, in special din Cluj, pentru un weekend de relaxare. Se ofera cineva? :)

Galeria foto completa se poate vizualiza la adresa de mai jos:

joi, 15 aprilie 2010

Pelerin pe meleagurile sasilor (I) : Sa purcedem la drum ...

Plecarea

9 Aprilie 2010. Dupa cateva zile de pregatiri, iata-ma gata de drum. Directia: bisericile fortificate sasesti de pe vaile Tarnavei Mari si a Hartibaciului. Mijloc de transport: bicicleta, un MTB XC (Cross-Country).

Gata de drum ...

Cu bicicleta ...?

Da! Din experienta unor ture mai scurte din anii trecuti, bicicleta reuseste sa-mi dea o placuta senzatie de libertate si in acelasi timp de conectare emotionala cu atmosfera locurilor parcurse. Mergand pe bicicleta, simt drumul ... aud cantecul pasarilor, respir aerul inmiresmat de natura, vantul imi mangaie fata, gust vizual peisajul ... Bineinteles, toata aceasta poezie se lasa descoperita in natura sau intr-un cadru rural ce nu intineaza natura, de preferinta urmand drumurile judetene, forestiere sau potecile de pamant.

Sigur, si mersul pe jos e la fel de placut, dar bicicleta imi ofera si un relativ confort: imi da posibilitatea de a-mi transporta mai facil si fara dureri de spate, prin agatare de genti laterale de cadru, bagajele nu tocmai putine si imi ofera o viteaza de deplasare sporita si deci posibilitatea de a strabate distantele dintre sate mai repede.

Dar suficient cu apologia bicicletei ... sa purcedem la drum ...

Pentru o “imersare” rapida in zona asezarilor sasesti, portiunea Cluj-Napoca – Copsa Mica am ales sa o parcurg cu trenul personal. Calatoria cu trenul, ca si pasager cu bicicleta, atrage oarecari sicane din partea controlorilor, dar atata vreme cat vagoanele au o platforma spatioasa la urcare (majoritatea personalelor au asa ceva), e tolerata.

Axente Sever (Frauendorf)

Situat la doar cativa kilometrii de Copsa-Mica, Axente Sever a fost prima mea oprire. Din tren, vazusem deja biserica fortificata de la Tapu si asteptam cu nerabdare sa ajung la zidurile uneia.


Vedere de ansamblu, biserica si fortificatia

Dupa o tura rapida in jurul zidurilor bisericii, am intrat in incinta, unde am aflat cu bucurie ca am sa pot innopta chiar in interiorul fortificatiei, experienta pe care mi-o dorisem de multa vreme.


Biserica vazuta din interiorul incintei fortificate

De fiecare data cand vizitasem in trecut biserici fortificate (atat biserici sasesi, evanghelice cat si biserici maghiare, reformate), avusesem in cadrul incintelor o placuta si speciala senzatie de confort, de relaxare, de liniste pe care, de aceasta data o puteam avea pentru o perioda mai indelungata.

Constructia bisericii-hala gotica de la Axente Sever a inceput in secolul XIV, fiind alcatuita din hala, turn cu patru sferturi si cor. Ulterior, in jurul anului 1490, biserica a fost reconstruita pentru aparare. Mai multe detalii despre istoria si arhitectura bisericii se pot gasi pe site-ul biserici-fortificate.com.

Vederea din turnul clopotnita al bisericii are un farmec aparte prin prezenta giruetei-cocos pe acoperisul halei bisericii.



Acoperisul salii bisericii, cu girueta-cocos in varf

La Axente Sever am gasit un model interesant de exploatare turistica a unei fortificatii de genul, prin amenajarea de camere pentru oaspeti, in locul fostelor spatii de depozitare ale cetatii. In plus, amenajarea a tinut cont de arhitectura exterioara a acestor spatii, pastrand-o in mare parte nealterata.


In stanga imaginii se observa fostele spatii de depozitare,
acum camere de oaspeti.

Camerele au un oarecare iz de chilii manastiresti, simplu mobilate, cu podele de lemn, oferind insa minimul de comfort modern (caldura, electricitate, WC, dus, apa calda), dar nu si televizor (foarte OK din punctul meu de vedere).



Interior camera de oaspeti

Familia Stefan, ce administreaza cetatea, este ospitaliera si saritorea, iar d-na Rodica Stefan ofera ghidaj atat la vizitarea bisericii cat si a cochetului muzeu amenajat tot in incinta.

De mentionat si ca de la pensiunea cetatii se pot inchiria si un numar de aproximativ zece biciclete de oras.

Pentru galeria foto completa, urmeaza linkul de mai jos:
http://picasaweb.google.com/sebflorian/AxenteSeverFrauendorf#

Info Cazare:

Casa de oaspeti din incinta fortificata a bisericii.

Pret / noapte: 20 euro / o persoana; 30 euro / doua persoane; 40 euro / trei persoane; 50 Euro / cinci persoane.

Este posibila si camparea cu cortul in incinta, la un pret de 30 RON / cort, cu acces la WC si apa.

Contact: 0269-840.841 (Stefan Rodica)

Capacitate: 13 locuri

Info Masa:

Restaurant "El Greco"

Pret: ~ 15 RON /masa de pranz